Un incendiu violent s-a declanșat duminică dimineață pe Șoseaua Colentina din sectorul 2 al Bucureștiului.
Flăcările au cuprins un restaurant și trei spații comerciale de mici dimensiuni, afectând o suprafață totală de aproximativ 200 mp.
Potrivit ISU București-Ilfov, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la nivelul clădirii.
Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
Din cauza degajărilor de fum, șapte persoane dintr-un imobil de locuințe colective din apropiere au fost evacuate de pompieri.
Citește articolul complet pe România Leak
Deschide articolul →