Radu Miruță, deputat USR și fost ministru interimar al Transporturilor, a afirmat că în timpul mandatului său a găsit numeroase abateri în interiorul ministerului.El susține că anumiți reprezentanți ai companiilor și lideri din instituție acționează în favoarea firmelor care au contracte cu ministerul, neprotejând astfel interesele statului.
În cadrul emisiunii UPDATE POLITIC by Ziare.com, Radu Miruță a fost întrebat despre ministerele pe care le-a condus, menționând Ministerul Transporturilor ca fiind cel în care a observat cele mai multe nereguli.„La Transporturi.Ministerul este pur și simplu ostatic al altor entități, inclusiv Guvernul României”, a declarat el.
Citește și: Democrații din Senatul SUA investighează JPMorgan pentru legăturile cu Jeffrey Epstein
Acțiuni în interesul firmelor
Miruță a menționat că, în perioada în care a fost la conducerea ministerului, a întâlnit angajați care, în loc să găsească soluții pentru problemele instituției, apărau firmele cu care ministerul avea relații contractuale.„Am observat în minister persoane pentru care eu mă duceam să-i ajut să rezolve dificultăți legate de îndatoririle lor de serviciu și am realizat că, de fapt, aceștia sunt cei mai fervent susținători ai companiilor care aveau contracte cu Ministerul Transporturilor”, a declarat el.
Radu Miruță a subliniat că ministerul ar trebui să ia măsuri împotriva firmelor care nu respectă contractele, dar acest lucru nu se întâmplă.„Ministerul este luat ostatic”, a concluzionat el.
Interviul complet cu Radu Miruță poate fi vizionat pe UPDATE POLITIC by Ziare.com.
