Vicepreşedintele AMEPIP, Nicolae Bogdan Stănescu, a transmis că principiile de guvernanţă în companiile de stat nu sunt respectate, deoarece nepotul şi verişoara trebuie să aibă un loc în consiliile de administraţie sau în board-urile de conducere.
El a precizat că, la nivel naţional, există aproximativ 5.000 de posturi de administrator şi 3.000 de poziţii de director, iar identificarea persoanelor competente pentru aceste funcţii devine o provocare. Mulţi refuză să participe la selecţiile organizate de autorităţi, din cauza dificultăţilor legate de asumarea acestor responsabilităţi.
Citește și: FIFA a închiriat un birou în Trump Tower cu 41.000 de dolari pe lună
Stănescu a mai spus că, în experienţa sa, deciziile rapide în domeniul energetic sunt esenţiale, iar legislaţia complicată face dificilă ocuparea funcţiilor de conducere în companiile de stat. El a adăugat că, în domeniul energiei, competiţia nu există din cauza lipsei de specialişti, iar investiţiile coerente şi susţinute din fonduri europene sunt afectate de schimbările de conducere.
De asemenea, oficialul a menţionat că, pentru conducătorii companiilor, luarea deciziilor corecte implică o luptă constantă cu riscurile legale, fiind nevoie de o analiză atentă a Codului penal înainte de a semnat orice decizie importantă.
