Un incident considerat cel mai grav de securitate din România de la începutul războiului din Ucraina a avut loc în Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de zece etaje, provocând panică și răni.
Atacul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, când o dronă Geran-2 încărcată cu material explozibil a impactat acoperișul clădirii. Ministerul Apărării Naționale a confirmat că drona aparține Rusiei, iar incidentul a dus la evacuarea a 30 de persoane și rănirea a două persoane, transportate la spital.
Citește și: FIFA a închiriat un birou în Trump Tower cu 41.000 de dolari pe lună
Ce au spus locatarii despre atacul cu dronă din Galați
Locatarii au povestit că s-au trezit din somn din cauza exploziei puternice și au fost nevoiți să părăsească locuințele doar cu hainele de pe ei. Unul dintre martori a declarat pentru Digi24: „Se auzea un zgomot foarte puternic și în momentul acela ne-am dat seama că nu mai era un zgomot de pe câmp. Impactul a durat o fracțiune de secundă. Atunci ne-am dat seama cât de aproape am fost să murim.”
- 30 de persoane au fost evacuate de urgență
- Două persoane au fost rănite și au fost duse la spital
- Impactul a fost resimțit ca un seism violent, mai ales pentru etajele superioare
- Locatarii au rămas pe străzi până spre dimineață, îmbrăcați doar în haine de casă
- Unii au fost nevoiți să plece din oraș pentru cazare temporară
Reacția autorităților și măsurile de sprijin pentru sinistrați
Primăria Galați a anunțat că va oferi spații de cazare temporară gratuite pentru toți locatarii afectați. Guvernul a aprobat ajutoare financiare între 10.000 și 25.000 de lei pentru fiecare familie pentru reparații. Inspectoratul de Stat în Construcții a evaluat clădirea și a confirmat că structura de rezistență nu a fost afectată, astfel că locatarii se pot întoarce în apartamente pe măsură ce anchetatorii finalizează cercetările.
Martorii au relatat că mașinile din apropiere au fost avariate, bucăți mari de BCA și cărămizi fiind găsite pe stradă. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabilit motivele și eventualele vinovății ale atacului.
Incidentul a readus în discuție măsurile de apărare civilă și pregătirea populației pentru situații de urgență, oamenii reclamând că nu au fost instruiți cum să reacționeze în astfel de momente.
