ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din RomâniaRomânia Leak — Investigații și dezvăluiriCele mai recente știri din RomâniaRomânia Leak — Investigații și dezvăluiri
Cultură

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON

Redacția

Redacția

⏱ 5 min citire
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: publicare gratuită pentru poeți și premii de 159.500 de lei

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”, o inițiativă privată și curajoasă, creează un nou val în cultura românească – toți cei care compun poezie au ocazia de a fi publicați gratuit, o oportunitate rară pe piața editorială. Doar pentru acest ziar: această șansă deosebită este subliniată și prin implicarea directă a actorului și producătorului de film canadian de origine română, Florin Marksteiner, care este inițiatorul evenimentului și dorește să onoreze promisiunea făcută poetului Marian Bamboi.

Florin Marksteiner a creat acest festival în memoria poetului Marian Bamboi, un prieten apropiat, pentru a susține poeții români aflați la început de drum sau deja consacrați. El își dorește să transforme modul în care poeții sunt tratați pe scena editorială și să le ofere vizibilitate și recunoaștere, fără eforturi financiare din partea autorilor. Premiile acordate la această ediție însumează 159.500 RON, constând în contracte de publicare gratuită și recompense financiare semnificative pentru poeții câștigători.

Evenimentul, care a ajuns deja la a treia ediție, își propune să devină un reper pentru lumea literară din România. Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” a apărut din dorința lui Florin Marksteiner de a-și respecta cuvântul dat față de Marian Bamboi: „Îmi onorez o promisiune față de Marian Bamboi, un poet pe care l-am susținut timp de mai bine de 15 ani de peste tot pe unde am fost în lume. I-am cumpărat cărțile care se chinuia să le vândă singur și când mă întâlneam cu el era bucuros că ne vedem însă jenat că trebuia să îmi vândă cartea...”

Florin Marksteiner a produs în Canada un videoclip pentru poezia „Eminescu răsucindu-se în mormânt” a lui Marian Bamboi și a promis organizarea unui festival dedicat poeziei. După dispariția prematură a poetului în octombrie 2024, Marksteiner a decis să ducă mai departe acest vis: „Dar visul său a fost să facă o schimbare: să ajute poeții români astfel încât să nu mai suporte eforturile financiare și pierderile publicării poeziilor. Poetul Marian Bamboi s-a dus, dar eu sunt aici, acum, și îmi țin promisiunea. Și prin aceasta doresc să ajut la îmbunătățirea vieții tuturor celor ce au talent în a scrie versuri.”

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” a fost conceput pentru a colabora cu edituri din România dispuse să publice gratuit unul dintre laureați la fiecare ediție. Deoarece nicio editură dintre cele 65 contactate nu a acceptat colaborarea, organizatorii au fondat Editura Marksteiner International cu scopul de a publica pro bono poeții premiați.

Fiind un proiect privat, fără sprijin financiar de la stat sau din fonduri europene, inițiatorii, printre care se numără și Florin Marksteiner, au înființat Clubul Poeziei Contemporane. Acest club reunește iubitori de poezie care înțeleg dificultățile publicării pentru autorii contemporani și doresc să sprijine această mișcare. Cu cât clubul se dezvoltă mai mult, cu atât mai mulți poeți vor putea fi publicați. Pentru detalii și înscrieri:

https://marksteiner.ca/editura/club-poezie

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” va avea loc pe 16 octombrie 2027, de ziua poetului Marian Bamboi, la HappyCinema din Hello Shopping Park – Auchan, Bacău, între orele 10:00 și 21:00.

Cei interesați se pot înscrie online între 1 noiembrie 2026 și 1 septembrie 2027, direct pe site-ul festivalului. Perioada de înscriere „Timpurie” (1 noiembrie – 1 decembrie) aduce o reducere de 50%:

http://viatainversuri.com/inscrieri

Festivalul este deschis tuturor, indiferent de vârstă sau experiență, atât debutanților, cât și celor consacrați din România sau diaspora. Fiecare autor poate trimite maximum 5 poezii, în una sau mai multe dintre cele zece categorii tematice: Patriotică, Romantică, Dramatică, Satiră, Filosofică, Alegorică, Spirituală, Folclor, Ludică și Postumă.

Poeziile înscrise trebuie să fie originale. În urma jurizării, participanții pot câștiga premii financiare (3000 RON – Trofeul „Viața în Versuri” și 1500 RON – Trofeul Marian Bamboi), diplome, trofee, medalii, dar și contracte de publicare gratuită prin Editura Marksteiner International. Valoarea totală a premiilor rămâne 159.500 de lei.

Florin Marksteiner, directorul festivalului, subliniază: „Vrem să schimbăm ceva pe piața de publicare din România. Azi, dacă vrei să fii publicat, trebuie să plătești tu, autorul. Cred că această „metodă” trebuie să se schimbe, trebuie să se treacă de la tipărire la publicare în adevăratul sens al cuvântului. Editurile trebuie să descopere valoarea și să investească ele în autori. Să publice (ca în industria muzicală) și să creeze împreună profit și redevențe pentru autori.”

În memoria lui Marian Bamboi, festivalul include „Trofeul Marian Bamboi”, în valoare de 1500 RON, acordat poetului care va reuși să transmită cel mai puternic mesaj patriotic. Trofeul „Viața în Versuri” este premiul suprem, revenind autorului cu cel mai mare punctaj obținut la această ediție.

Managerul Festivalului, D-na Ramona Marksteiner, a explicat: „Juriul? Juriul este publicul! Da, cei din sală dar și din online, cei care simt experiența poeziei, cei care votează cu sufletul, cei pe care nu îi interesează tehnica, ci emoția și mesajul. Exact asta vrem. Experiența este unică, iar toată lumea trebuie să înțeleagă că este o jurizare, nu o votare. Se jurizează poeziile, nu autorii. Astfel ne asigurăm că poeziile cele mai emoționante și cu cel mai puternic mesaj vor fi publicate în Antologiile Anuale “Viața în Versuri” ce însoțesc festivalul la fiecare ediție”.

Florin Marksteiner a mai precizat: „Toate poeziile finaliste vor fi publicate în volumul „VIAȚA ÎN VERSURI – Antologia 2027 ce va putea fi găsit pe website-ul editurii. Toate veniturile din vânzările antologiilor sunt direcționate spre publicarea GRATUITĂ a poeților contemporani.”

Echipa din spatele festivalului este formată din persoane pasionate de artă și poezie, care dedică timp și resurse pentru a sprijini creatorii contemporani.

Răzvan Vasile Melinte, Directorul Tehnic al festivalului, a declarat: „Va fi un roller-coaster pentru că vom avea pe scenă poeți din toată țara, fiecare cu stilul și carisma sa, teme și tonuri variate ce vor stârni o pletoră de emoții și sentimente și actori ce vor aduce la viață versurile scrise pe hârtie. Toate acestea vor crea o experiență senzorială completă ce va lăsa publicului o senzație de lungă durată și dorința de a participa la festival an de an.”

Disponibilitate pentru podcasturi, emisiuni radio și TV:

Florin Marksteiner – Director Festival

Telefon: 0752 197 554

E-mail: [email protected] – în atenția dl. Marksteiner

Imagini de la ediția 2025 a festivalului, Bacău.

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: Florin Marksteiner oferă publicare gratuită și premii de 159.500 RON

Vrei știrile noastre primele în Google?

Adaugă România Leak ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.